Aproape 13.000 de elevi şi copii de grădiniți şi aproximativ 4.400 de angajaţi din învăţământ sunt confirmați cu COVID-19. În prezent, activitatea este suspendată în 11.090 de clase, adică 8% din numărul total.
- 12.978 de elevi și prescolari confirmați cu COVID-19, cu 4.500 mai mult față de săptămâna trecută
- 4.392 de angajați din școli confirmați cu COVID-19, cu 1.700 mai mult față de săptămâna trecută
- 11.090 de clase, adică 8% din total, cu activitate suspendată. 278.000 de copii fac cursuri online
- 121 de școli din România cu activitatea suspendată în totalitate – 18 şcoli din București, 19 din Timiș, 14 din Bihor.
Ministrul Educației a anunțat miercuri numărul elevilor care au răspuns la formularul cu privire la intenția de vaccinare. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, 7,5% sunt de acord să se vaccineze, 15% sunt indeciși și 77,5% nu sunt de acord. În ceea ce privește numărul elevilor infectați, miercuri, la nivel național, acesta este de aproape 13.000. De asemenea, sunt infectate 4.392 de persoane din sistemul de învățământ.
Sorry, there are no polls available at the moment.